Comunicarea cu părinții
- Raport săptămânal – cuprinde activitățile desfășurate pe parcursul unei săptămâni și este trimis în fiecare vineri către părinți;
- Ședință individuală cu părinții fiecărui copil – întâlniri individuale, de trei ori pe an, prin care se oferă feedback în urma evaluărilor inițiale, finale;
- Platforma Kinderpedia – comunicarea cu cadrele didactice (mesaje, albume de fotografii, evenimente, apetit etc);
- Corespondență prin e-mail – comunicarea cu echipa de management;
- Corespondență prin WhatsApp – comunicarea cu cadrele didactice;
- Album foto la sfârșitul anului;
- Activități interactive cu părinții – programate și anunțate din timp.
Întrebări frecvente ale părinților
Copiii sunt acceptați cu începere de la 2 ani. Există o procedură specială de acomodare care asigură succesul integrării copiilor de vârste fragede.
Procesul de acomodare depinde în egală măsură atât de atitudinea copilului cât și a părintelui. Recomandările privind acest lucru pot fi făcute de educator după câteva zile de observație a micuțului.
Dacă nu sunteți hotărâți și pregătiți să va vedeți micuțul plângând,va recomandăm să-i mai țineți acasă o perioadă!
Pentru un mai bun circuit grădiniță-acasă, rugăm să existe un rucsac personal al fiecărui copil, care trebuie să conțină:
1. pijama și un prosop personal,cu numele copilului inscripționat, care vor fi trimise acasă la sfârșitul săptămânii,când vor trebui să fie spălate;
2. 1-2 schimburi de hăinuțe;
3. papuci de interior cu numele pe ei;
4. pampersi, șervețele umede (dacă este cazul);
5. babetica pentru masă
Din când în când, se mai întâmplă și mici accidente. Copiii au tendința să se implice foarte mult în ceea ce fac și uită uneori să meargă la toaletă. Nu facem mare caz din asta, doar îi asigurăm că “accidente” de genul acesta se pot întâmpla și le dăm o explicație vis-à-vis de cum se poate remedia această situație: “Altă dată, poate ar trebui să venim mai devreme că să evităm acest lucru.”
Un lucru important este însă să aibă cel puțîn un schimb de lucruri în săculeț pentru a putea fi schimbat. (În caz de diaree, va rugăm să țineți copilul acasă încă 24 de ore de la revenirea completă, pentru că un copil poate încă purta virusul chiar dacă nu are o simptomatologie clară).
Iată că ne apropiem deja de anumite reacții, unele destul de violente, pe care copiii încep să le aibă după începerea grădiniței.
Copilul începe să plângă de când se trezește dimineața și spune că nu mai vrea la grădiniță, rugându-și părințîi să nu-l mai ducă, să rămână acasă, să meargă la bunici etc.
Uneori copiii pot argumenta cererea lor, susțînând că “nu le place la grădiniță”, “nu le place mâncarea”, “doamna este rea”, “copiii sunt răi”, “îi este dor de mama”, “îi este somn”, “vrea să se joace acasă”, “preferă să meargă în parc” etc.
Părințîi nu știu dacă să ia în serios nemulțumirile lui, se întreabă dacă la grădiniță este bine tratat, dacă nu este prea mic, de ce nu-i place când este așa de frumos acolo, dacă este prea răsfățat sau încearcă să obțînă prin orice mijloc ce-și dorește.
Sigur că plecarea de acasă dimineața nu este un lucru plăcut, de asemenea, despărțirea de părinți, drumul pe orice vreme către grădiniță, programul de acolo, multele ore petrecute printre străini.
Cu toate acestea, de multe ori, educatoarele liniștesc părințîi spunându-le că cel mic se oprește din plâns imediat după ce ei pleacă și este vesel toată ziua, lucrând și jucându-se cu ceilalți copii.
În aceste condițîi, părințîi pot spera că aceste proteste de dimineață să înceteze în câteva săptămâni și copilul să meargă cu plăcere.
Acesta este timpul de acomodare, în care învață numele colegilor, se împrietenește cu unii dintre ei, se obișnuiește cu educatoarele, cu interiorul grădiniței și cu activitățile de acolo.
Copiii pot avea diferite abordări privind acomodarea. Educatoarele grădiniței Piticot,cu ani de experiență în acest domeniu, se vor ocupa de micuț, fie că plecați în timp ce copilul este preocupat de ceva, fie că îi spuneți ferm “La revedere, ne vedem la ora 12!”. În ambele cazuri, însă este foarte important să va țineți promisiunea de a reveni la timp, pentru că 5 minute este un timp mult prea lung pentru un copil în proces de acomodare. Dacă un copil nu poate fi liniștit ori calmat, va vom suna de îndată la numărul de telefon comunicat de dvs.
Începerea grădiniței este o perioadă dificilă pentru copil, dar și pentru părinți. În primul rând că apare despărțirea dintre părinți și copii (chiar dacă și înainte de grădiniță părințîi plecau la serviciu, copiii rămâneau de obicei acasă, cu o persoană cunoscută și acest lucru sporește sentimentul de siguranță), dar sunt multe lucruri noi la care copilul trebuie să se adapteze.Gândiți-va că mergând la grădiniță, copiii schimbă locația, persoanele cu care vor sta, programul, jucăriile, apar mai mulți copii cu care nu sunt obișnuiți. Pentru mulți dintre ei, mai ales dacă nu au frați și nu sunt obișnuiți cu alți copii sau cu alte persoane în afară de părinții lor, este un adevărat șoc.
În primii ani de viață ,majoritatea copiilor au stat doar cu mama, n-au intrat în relație cu alți copii și nici adulți. Diferența dintre viața de până la grădiniță și cea de după ce a început grădinița poate fi foarte mare.
Pentru ei va fi o schimbare majoră să nu o mai vadă pe mama cu care până atunci stătuseră tot timpul. De asemenea, dificultatea unui copil în a se adapta este în funcție de gradul lui de independența și de anxietate.
Copiii care sunt mai reținuți, temători, mai puțîn curioși se vor obișnui mai greu cu atâtea lucruri noi, diferite de cele cunoscute.
Dar lucrurile nu stau așa de rău! Copiii se adaptează foarte repede, iar în scurt timp grădinița va deveni un loc atât de plăcut încât va fi greu să îi țineți acasă. Cel mai greu este să treceți voi, părinții, peste momentele grele de adaptare.
Sigur că există copii care se confruntă cu un eșec al adaptării,ce prezintă diferite tulburări, fie o anxietate foarte mare care nu le permite să se integreze în grupuri, fie un deficit de atenție sau probleme de comunicare. Pe de altă parte, întâlnim și copii “foarte sensibili”, puțîn toleranți la frustrare, care nu suportă observațiile din partea educatoarelor, conflictele cu alți copii, nu pot reacționa, riposta, se simt extrem de vulnerabili.
În această situație, părinții se află în dificultate,fiind în situația de a schimba grădinițele sau a încerca mai mulți ani la rând integrarea copilului într-o astfel de colectivitate.
După cum știm,nu toți copiii comunică părinților ce fac la grădiniță.Pentru ca dvs.să fiți ancorat în viață grădiniței,contactul cu mediul “acasă” se va menține permanent,fie verbal,telefonic sau prin e-mail. Cât despre procesul de învățare, este important de știut că la începutul fiecărui an, se vor trimite acasă obiectivele pe grupe de vârstă și pe diferite arii de dezvoltare.
Educatoarea va transmite de asemenea, săptămânal,prin e-mail informații atât despre proiectul desfășurat (care se întinde pe parcursul a câteva săptămâni), cât și despre subtemă săptămânală cu activitățile aferente împărțite pe arii de dezvoltare, activități ce pot fi consolidate cu dvs. acasă.
Ar fi indicat să vă îmbrăcați copilul cât mai practic, astfel încât să se poată bucura din plin de toată gama de activități desfășurate în grădiniță:pictură,modelaj,jocuri de mișcare și chiar “tăvăleala” de prin curte.
Dacă copilul dumneavoastră se îmbolnăvește, va fi întâi consultat de medicul (asistență)grădiniței, după care, dacă este necesar, se va contacta părintele pentru a lua copilul de la grădiniță. În funcție de afecțiune, copilul trebuie ținut acasă toată perioada de convalescență.
Această responsabilitate parentală este vitală pentru funcționarea normală a unei grădinițe.
În perioada de început,de acomodare, un copil poate aduce o jucărie “de alinare”, care să îl ajute să se desprindă de mediul familial. În general, descurajăm copiii care vor să aducă jucării, bijuterii sau diferite alte obiecte la grădiniță, pentru că se pot pierde sau se pot deteriora. Nu răspundem de pierderea și deteriorarea lor!!
Nu,nu este o problemă…Procesul de renunțare la pampers ține de o anume independență a copilului pe care acesta o va căpăta cu timpul. Grădinița acceptă acest lucru, considerând procesul parte integrantă a ariei de dezvoltare personală, socială și emoțională. Recomandăm însă o anumită comunicare și consecvență cu mediul parental, esențiale în tot acest proces.
Fișa pentru aprecierea progresului individual al copilului, înainte de înscrierea în clasa pregătitoare este aplicată la intrarea copilului în grădiniță și, ulterior, la finalizarea ciclului preșcolar, respectiv la finalizarea grupei mari. Ea are că obiectiv evaluarea longitudinală a dezvoltării copilului și a nivelului de pregătire a acestuia pentru următoarea treaptă de învățământ. Ea constituie un instrument de lucru care punctează competențele copilului ce ar trebui să fie dobândite până la încheierea perioadei de preșcolaritate.Educatoarea va urmări pregătirea copiilor pentru o integrare fără disfuncții în școala pe baza observării unor indicatori structurați pe cele cinci domenii de dezvoltare: Dezvoltare fizică, a sănății și igienei personale, Dezvoltare socio-emotională, Capacități și atitudini în învățare, Dezvoltarea limbajului, a comunicării și premisele citirii și scrierii, Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii. Fișa va permite educatoarei să monitorizeze atingerea obiectivelor și să prioritizeze demersurile de învățare, reflectă activitatea de zi cu zi a copilului, descoperind lacune, dificultăți, rămâneri în urmă, pe baza lor elaborând programe de remediere și reprezintă un instrument eficient prin care familia este cooptată în procesul de cunoaștere a copilului, oferindu-i posibilitatea de a-și da seama de ceea ce știe copilul, de ceea ce este capabil.